Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvăluiri incredibile: "În Germania erau dopaţi copii de 11 ani“"

Publicat in Pro Sport, marți 20 august 2013 ·

*Ines Geipel (53 de ani), fostă sprinteră din RDG şi şefă a Asociaţiei victimelor dopingului din Germania, face dezvăluiri incredibile despre sistemul de îmbunătăţire a performanţelor sportive care se efectuau în RDG şi RFG.

*12.000 de sportivi din RDG au fost forţaţi să se dopeze.

*Nu aveau de suferit doar sportivii, ci şi copiii lor.

*Mulţi dintre sportivii care acum ar fi trebuit să ajungă la 45-50 de ani sunt morţi.

2013 a adus la nivel mondial scandaluri de dopaj de proporţii în atletism şi în ciclism, iar la nivel naţional olimpici din haltere, din lupte şi de pe pista de alergare au fost sau vor fi cocoşaţi cu câte o suspendare. Acul, seringa sau perfuziile fac parte încă din trusa îndesată pe şest de unii performeri, iar tratamentele fac încă minuni.

În tot acest context, în penultima zi a Mondialului de atletism de la Moscova, nemţii de la Deutsche Welle au publicat un material incendiar care deconspiră revoltătoarele metode de doping la care apelau germanii încă din anii 70. Vocea care povesteşte scandaloasele episoade poartă cu ea amărăciunea adolescentei silite să se dopeze. Un fel de voce colectivă. O fostă sportivă de top! O femeie care a rupt lanţurile grupului de elită şi a părăsit grupa realizând că artificialele metode i-ar putea secera viaţa. “Cercetarea sistematică a început în 1971 şi totul se baza pe dopaj pe minori, dopaj sanguin şi influenţa politicului în sport. În Freiburg şi în Saarbrücken, din povestirile foştilor sportivi, se ridicau centre în care se marşa sistematic pe astfel de metode“, începe abrupt protagonista celor de la DW.

Abuz fizic şi mental

Se numeşte Ines Geipel, deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei de asistare a victimelor dopingului şi e cunoscută în Germania drept una dintre cele mai avizate lupătătoare împotriva fenomenului. Ea însăşi o victimă a maşinăr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump și Xi Jinping vor vorbi „probabil” în această săptămână, anunță Casa Albă

Mediafax acum 11 minute
„Pot să confirm că cei doi lideri vor vorbi, probabil, în această săptămână”, a declarat ea, potrivit AFP. Președintele american a acuzat vineri China că nu respectă termenii acordului comercial negociat la 12 mai între cele două țări, la Geneva. Du

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum 2 ore
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum o ora
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Ucraina propune o întâlnire între Zelenski, Trump și Putin. „Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri”

Adevarul acum 2 ore
Ucraina a propus Rusiei luni, la reuniunea de la Istanbul, o întâlnire tripartită între preşedinţii Ucrainei, SUA şi Rusiei - Volodimir Zelenski, Donald Trump şi, respectiv, Vladimir Putin - între 20 şi 30 iunie pentru a impulsiona negocierile de pa

Nereguli grave în marile magazine: ANPC dă amenzi de peste 2 milioane de lei

Mediafax acum o ora
Operațiunea a scos la iveală problemele grave din comerțul cu amănuntul. Rezultatul: amenzi de peste 2 milioane de lei pentru marile lanțuri de magazine. Comisarii au verificat cele mai frecvente plângeri ale consumatorilor: prețuri diferite între r

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Vremea

București
acum

23°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

16°/28°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°