În timp ce Chişinăul este în aşteptarea revoluţiei de catifea a comuniştilor, promisă să aibă loc în această toamnă, Rusia şi-a reluat ofensiva, în stil clasic putinist, printr- un „război de ciocolată”.
Nu este primul „conflict” economic dintre Kiev şi Moscova, dar se pare că Federaţia Rusă nu a învăţat lecţia precedentelor. Anume faptul că, cu cât mai puternic presează asupra Ucrainei, spre a o transforma într-un satelit fidel, cu atât mai mult Kievul se îndepărtează, nemaivorbind de partea de vest a ţării vecine, care este antimoscală prin tradiţie şi definiţie.
Conştientizând că proiectul „uniunii euroasiatice” este „foaie verde” fără Ucraina, Moscova a hotărât să aplice metodele obişnuite, cele de şantaj. În politica sa expansionistă, Rusia niciodată nu s-a remarcat prin subtilitate, spre deosebire de rivalul său geopolitc de peste ocean. A acţionat mereu agresiv, insultător şi într-o manieră diletantă. În acest context, faimoasa deja instituţie „Rospotrebnadzor” şi-a pierdut demult orice brumă de credibilitate.
Calificarea de către domnul Narâşkin a unui produs ca fiind necalitativ a devenit echivalentul demonstraţiei calităţii incontestabile a acestuia. Şi, totuşi, Moscova continuă să bătătorească această cărare. Dacă vinurile moldoveneşti şi georgiene sunt clientela constantă a criticilor Rospotrebnadzor-ului, atunci atacurile la adresa produselor bieloruse şi ucrainene compromit însăşi interesele Rusiei.
Declaraţiile recente ale preşedintelui bielorus Lukaşenko au pus sub un semn mare de întrebare nu doar proiectele de „uniune euroasiatică”, ci însăşi existenţa uniunii vamale, atât de elogiată de unii la Chişinău. Lipsa preşedintelui bielorus la festivităţile dedicate aniversării creştinării Rusiei Kievene, unde cu solemnitatea unui vasal s-a prezentat preşedintele Republicii Moldova, este un semn clar al distanţării continue a Bielarusul
