Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce riscă minorităţile dacă se împrietenesc cu Băsescu

Publicat in Vox Publica, marți 20 august 2013 ·

La cîte o bălăcăreală de politică internaţională, în ţările normale la cap, adică la vîrf, ministrul de Externe se răţoieşte la adversari, iar preşedintele sau unde e cazul, regele, îi ia mai cu binişorul. În asemenea situaţii – vezi cearta britanicilor cu spaniolii, iscată de la Gibraltar – rolurile şi accentele sînt atent distribuite, după această strategie verificată. La noi a fost invers, fiindcă Preşedinţia şi externele nu se conversează sau, dacă o fac, vorbesc pe limbi diferite. Corlăţean a făcut balet diplomatic, arătîndu-le fustiţa ungurilor care au lăsat Budapesta, ca să-şi facă în Ardeal campanie electorală. Băsescu în schimb a sărit la ei cu toroipanul, de a început să-i miroasă amicului Tokes a dictatură. Totuşi, dacă v-aţi uitat, Băsescu nu s-a legat de Orban şi nu i-a rostit nici lui Tokes numele. A sărit la jugulara Ungariei. Ca şi cum dacă te duci într-o vizită şi simţi că unuia dintre administratorii temporari ai imobilului îi miros picioarele, te apuci să spui că pute casa. Să nu ştie Băsescu că în Ungaria sînt şi politicieni care se ceartă cu naţionalismele arţăgoase ale lui Orban şi pe care extremismele jobbicilor îi dezgustă? Cred că ştie, dar nu-i pasă, de dragul Ebei şi a Mişcării lui Populare, adică, de fapt, tot de dragul mezinei sale. Pentru asta Băsescu n-a ezitat să-i contrarieze sau chiar să-i irite pe maghiarii din România cu atacul lui împotriva Ungariei, deşi dacă acum mai e preşedinte o datorează şi maghiarilor care au stat acasă la referendum. Socoteala lui Băsescu a fost cît se poate de simplă. De la unguri nu face rost de voturi nici pentru Eba, nici pentru PMP-ul lui. S-ar putea alege în schimb cu voturile ardelenilor dezgustaţi de partidele noastre extremiste, dar care mai pot fi întărîtaţi cu mesaje antiungureşti. Atitudinea asta, de un cinism iresponsabil, faţă de etnicii maghiari din România e cu atît mai strident

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 8 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 2 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 11 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 6 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°