Transgaz Mediaş (TGN) şi OMV vor împrumuta cu cel mult 7,5 milioane de euro compania Nabucco Gas Pipeline International din Austria (NIC), care a eşuat în găsirea unui furnizor de gaze pentru gazodutul Nabucco, pentru evitarea intrării în insolvenţă a firmei de proiect.
Din suma de 7,5 milioane de euro Transgaz va participa cu cel mult 50%, potrivit unui comunicat al companiei de stat transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Împrumutul va fi purtător de dobândă şi va fi garantat cu active viabile ale NIC.
Totodată, Transgaz va contribui cu alte 1,34 milioane euro la majorarea capitalului social al NIC pentru a acoperi deficitul de lichidităţi în valoare de 7,5 milioane de euro.
Comitetul de conducere a NIC a aprobat un buget de 20 milioane euro pentru închiderea "controlată" a firmei, se mai arată în comunicat.
Transportatorul de gaze Transgaz Mediaş a cheltuit 110,7 milioane de lei (25,1 milioane de euro) pentru proiectul gazoductului Nabucco Vest, o variantă scurtată a proiectului iniţial, iar întrucât proiectul nu s-a concretizat, compania de stat a raportat această sumă drept pierdere.
Grupul austriac OMV, liderul consorţiului Nabucco, a alocat 55 milioane euro pentru acoperirea pierderilor legate de Nabucco Vest.
Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).
Consorţiul spera să convingă consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, să selecteze Nabucco Vest ca rută de transport al gazelor spre Europa.
Consorţiul Şah Deniz II a ales însă o altă conductă, respectiv Trans-Adriatic Pipeline (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa.
Transgaz este controlat de stat, prin Ministerul Finanţelor. Transgaz Mediaş (TG