Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava demarează mâine investiţia de reamenajare şi renovare a secţiei ORL, ultima secţie din cadrul unităţii sanitare rămasă nemodernizată. Lucrările de reabilitare se vor extinde şi la compartimentul Buco-Maxilo-Facială (BMF), care funcţionează în cadrul secţiei ORL, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 2,5 milioane de lei.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a informat ieri că bolnavii cu probleme în sfera ORL şi BMF vor fi mutaţi şi trataţi de miercuri în alte secţii ale spitalului, respectiv Medicină Internă şi Reumatologie, investiţia urmând a fi terminată până la începutul lunii noiembrie. Costurile cu reabilitarea secţiei ORL şi a compartimentului BMF vor fi suportate din veniturile proprii, fondul de dezvoltare şi bugetul alocat spitalului de Casa de Asigurări de Sănătate. În acest proiect cofinanţator este şi Consiliul Judeţean Suceava, care va suporta 3% din costurile legate de construcţie şi 5% din cele pentru dotarea cu aparatură medicală.
„De miercuri, începem lucrările la instalaţia electrică, ceea ce presupune montarea de curenţi slabi şi tari, iar de lunea viitoare demarăm modernizarea efectivă, de reconstrucţie a saloanelor şi a blocului operator”, a arătat managerul Vasile Rîmbu.
După reamenajare şi renovare, secţia ORL va cuprinde tot 25 de paturi, însă structurate în şapte saloane cu câte trei paturi şi în două rezerve cu câte două paturi. Rezervele vor beneficia de un confort sporit, respectiv grup sanitar propriu, televizor, frigider. Secţia ORL şi compartimentul BMF vor avea propriile săli de tratamente şi de operaţie. Noua secţie va mai dispune de încăperi post şi pre operator, prima dotată cu două paturi, monitoare şi o targă de transport pacienţi, iar a doua cu o canapea inducţie şi un cântar electronic cu taliometru.
Investiţiile în secţia