Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Elena Udrea la prăşit

Publicat in Jurnalul, marți 20 august 2013 ·

M-am gândit, când am văzut-o coborând din mașină, c-o să întrebe unde locuiește soacra lui Videanu. Altminteri, ce să caute Elena Udrea în satul nostru? Și când? La două zile după sărbătoarea de Sfântă Mărie! De unde să găsești lăutari și câțiva oameni în putere, care să încropească o horă? Fiindcă așa s-ar fi cuvenit să se întâmple. Elena Ceaușescu fusese așteptată în zadar, nu venise.Tot așa, Elena Lupescu și, mai încolo, spre începuturi, Elena Cuza. Era ca și cum veniseră toate cu Elena de acum. Cum să n-o aștepți cu o horă? Sau cel puțin cu un cal alb în șaua căruia să se plimbe protocolar prin mijlocul satului. Ca să vadă locul în care a fost școala. Sau pe cel în care a funcționat dispensarul. Dacă nu, măcar casele în care au fost oameni. În unele mai sunt și acum. Pentru că e sâmbătă și ei sunt bătrâni, îi vezi stând pe scăunele la porți. Elena Udrea îi vede și ea. Chiar pentru asta pare să fi venit, ca să-i vadă.O văd și ei și nu le vine să creadă.

   

Aoleu, fată! țipă Leana lui Țeapă, ridicându-se în picioare în fața Leanei de la București, care s-a oprit taman în dreptul lor. Marin al lui Pearcă se saltă și el în două picioare. Nelu Croitoru, la fel. De jucat, zice acesta din urmă în gând, aș juca, dar cine să ne cânte? Se lămurește însă repede că Elena Udrea n-are o asemenea intenție. Unde stai matale? îi zice Elena Udrea Elenei locale. Uite chiar acilea, răspunde pierită vecina mea de peste drum, arătându-i musafirei casa din spate.Și ceva treabă de făcut prin curte n-ai? întreabă fosta doamnă Cocoș. Ca un făcut, tocmai în clipa aceea se pune pe cucurigat un cocoș, obligând-o să repete întrebarea. Ptiu, fire-ai al moartii! suduie Leana nostră, cu vocea măruntă, măruntă de tot, după care capătă putere și răspunde: Am, pupa-ți-aș tălpile, dar nu prea mai poci, că sunt bătrână! Te superi dacă te rog să-mi arăți? zice cu blândețe Leana cealaltă. Nu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 51 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 29 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 40 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 17 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°