Alin Ovidiu Păsculescu, craioveanul care a fost arestat pe 12 iulie împreună cu alţi trei tineri, toţi acuzaţi de infracţiuni cu carduri şi deţinere de droguri de risc, a părăsit luni seară arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. Tribunalul Dolj admisese săptămâna trecută cererea lui Păsculescu de liberare provizorie pe cauţiune, dispunând „punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă“, dar procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) făcuseră recurs. Curtea de Apel Craiova a respins însă ca nefondat recursul declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, menţinând astfel decizia Tribunalului.
După comunicarea soluţiei, Alin Păsculescu a fost pus în libertate provizorie, dar nu va putea părăsi Bănia.
Craioveanul de 26 de ani, angajat al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj şi fiul Vetei Păsculescu (fost consilier judeţean şi fost director al ANIF Dolj), va fi obligat, pe timpul liberării provizorii, să se supună mai multor reguli: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Craiova decât în condiţiile stabilite de instanţă, să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia Craiova, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Totodată, Păsculescu nu are voie să se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi şi martori şi să comunice cu aceştia, direct sau indirect, altfel va fi din nou arestat.
S-a prezentat singur la IPJ Dolj
Reamintim că, pe 12 iulie, Alin Păsculescu s-a prezentat singur la IPJ Dolj, în vederea arestării