Oficialii CFR Călători au anunţat schimbarea regimului a trei trenuri de persoane, care circulă în zona Moldovei, începând cu data de 20 august.
Este vorba despre trenul InterCity Bucureşti Nord - Suceava şi retur care, de mâine, va deveni InterRegio. Aceeaşi modificare va fi operată şi în privinţa trenului InterCity de pe relaţia Mărăşeşti - Iaşi. Trenurile vor circula de luni până vineri, fără modificarea orelor de plecare/sosire sau a staţiilor în care sunt programate opririle. Pe de altă parte, schimbarea înseamnă şi reducerea tarifelor de călătorie. Astfel, un bilet cu rezervare de loc între Bucureşti Nord şi Suceava va costa din 20 august 85 de lei şi 70 de bani, în loc de 134 de lei şi 90 de bani. Între Mărăşeşti şi Iaşi călătoria la clasa a II-a va fi tarifată cu 51 de lei şi 10 bani, în loc de 74 de lei şi 70 de bani. Pentru informaţii suplimentare poate fi apelat numărul de telefon 0232/9521.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Casieriile Eco Salubritatea au schimbat programul de lucru Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Un nou vicepreședinte și un judecător stagiar la Judecătoria Pașcani
Sursa Adevărul de Iași
Oficialii CFR Călători au anunţat schimbarea regimului a trei trenuri de persoane, care circulă în zona Moldovei, începând cu data de 20 august.
Este vorba despre trenul InterCity Bucureşti Nord - Suceava şi retur care, de mâine, va deveni InterRegio. Aceeaşi modificare va fi operată şi în privinţa trenului InterCity de pe relaţia Mărăşeşti - Iaşi. Trenurile vor circula de luni până vineri, fără modificarea orelor de plecare/sosire sau a staţiilor în care sunt programate opririle. Pe de altă parte, schimbarea înseamnă şi reducerea tarifelor de călătorie. Astfel, un bilet cu rezervare de loc între Bucureşti Nord şi Suceava va costa din 20 august 85 de le