Consilierii locali suceveni ai PDL propun înfiinţarea unei asociaţii sportive pentru salvarea echipei de handbal CS Universitatea Suceava. Liderul consilierilor PDL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harşovschi, a anunţat că în şedinţa deliberativului din data de 29 august 2013, democrat-liberalii vor ridica problema Clubului Sportiv Universitatea Suceava, despre care a precizat că se află în pragul desființării ca urmare a unui raport al Curții de Conturi care instituie obligativitatea returnării unor sume de bani primite de acesta de la Consiliul Local Suceava.
„În vederea identificării unei soluții pentru salvarea handbalului sucevean, invităm la această ședință pe toți iubitorii acestui sport și persoanele interesate din cadrul clubului. Menționăm că și alte cluburi sportive din țară s-au confruntat cu probleme asemănătoare, însă municipalitățile au identificat soluții pentru salvarea activităților sportive respective”, a declarat Lucian Harşovschi.
El a adăugat că după analizarea modului de finanțare a altor cluburi sportive, dar şi în urma unor discuții avute cu reprezentanți ai handbalului sucevean, consilierii PDL propun constituirea unei asociații sportive care să aibă ca membri fondatori Consiliul Local Suceava şi Universitatea ,,Ștefan cel Mare”. Harşovschi a mai precizat că printre membrii fondatori s-ar putea număra foști antrenori și jucători de handbal care au contribuit la rezultatele bune ale actualului club, precum și alte persoane fizice sau juridice care doresc să sprijine acest sport.
„Această soluție respectă recomandările Curții de Conturi, care cere ca organele administrației publice locale să nu aibă doar rolul de a finanța activitățile sportive, ci și acela de a participa direct la realizarea unor acțiuni, proiecte sau servicii de interes public local”, a spus liderul consilierilor locali suceveni ai PDL. Lucian Harşovsc