Ovidiu Silaghi nu merge astăzi prima oară la DNA şi nu din motive politice, cum jelesc liderii USL pe unde pot.
El este un vechi client al acestei instituţii încă de pe vremea când era ministru al IMM-urilor. Este adevărat că în timpurile acelea presa centrală îl poreclise “ministrul-faliment” pentru că jurnaliştii ajunseseră la concluzia că un cetăţean care nu reuşise, cel puţin legal, în nici o afacere personală, dimpotrivă, nu ar avea discernământul să coordoneze şi să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii. Tot jurnaliştii constatau, atunci că Silaghi acordase importante sume de bani la peste 100 de investitori din judeţul Satu Mare (locul său de baştină) numai după un “tribut” de 10% (după unele păreri 20%) dat unei firme de consultanţă din zona Iaşiului, controlată de prietenul său Relu Fenechiu. Ca ministru Silaghi incercase şi să mute camera de Comerţ în buzunarul lui Vlasov, iar un prieten al lui Relu Fenechiu, dar această mutare nu i-a ieşit şi nu se mai pune.
Tot atunci, în anul 2008, când Silaghi fusese pur şi simplu sufocat de DNA (pentru afacerea SC Samobil SA) şi nu-l jelea nimeni pe la televiziuni, el s-a gândit că cea mai bună apărare ar fi fuga. Şi a început să călătoreaască, în calitate de ministru în lungi voiajuri în China sau America de Sud pentru ca citaţiile de la procurori să-l găsească “la datorie” fireşte pentru ţară. Dar şi aceste călătorii au stârnit controverse. Nimeni nu a înţeles cum şi de ce Silaghi a luat în America de Sud, în delegaţia oficială desigur, un cunoscut (cercetat şi condamnat) traficant de droguri din Satu Mare. În timpurile acelea, de această dată, presa locală prezenta metodele prin care Silaghi a reuşit să pună mâna pe o parte din Teatrul de Nord, unde a deschis o cafenea şi cum ratase înhăţarea Bibliotecii judeţene.
Nici viaţa lui personală nu trecuse neobservată. Jurnaliştii const