Jordi Savall (71 de ani), unul dintre cele mai importante nume din lumea muzicii occidentale vechi, a fost cel care a readus pe scenă viola da gamba. În 2009, muzicianul a înregistrat un CD cu nouă piese scrise de Dimitrie Cantemir, intitulat „Cartea ştiinţei muzicii”. Jordi Savall va urca pe scena Ateneului Român pe 20 septembrie, de la ora 17.00.
Pe 20 septembrie, de la ora 17.00, muzicianul Jordi Savall va urca pe scena Ateneului Român, alături de prestigiosul ansamblu Hesperion XXI – La Capella Reial de Catalunya, pentru a-i oferi publicului un concert extraordinar: „La Dinastia Borgia“, conceput de însuşi Jordi Savall şi de soţia sa, soprana Montserrat Figueras.
Povestea spectacolului, care reuneşte şi zece solişti, este inspirată de legendara familie Borgia.
„Dinastia Borgia poartă o pecete teribilă, o legendă neagră legată mai ales de Papa Alexandru al VI-lea. Legenda a fost hrănită şi de multele scrieri, ce o prezintă pe Lucrezia Borgia ca pe o criminală care otrăvea pe toată lumea. Asta e literatură. Realitatea este mult diferită. Proiectul a vrut să spuna, pur şi simplu, povestea lor. Noi nu am luat partea nimănui. Istoria ne explică totul şi ne arată că lucrurile nu au fost atât de negre”, a spus muzicianul Jordi Savall într-un interviu acrodat în urmă cu doi ani jurnalistului Marius Constantinescu.
Născut în 1941, în regiunea Catalunia, Jordi Savall este supranumit astăzi „regele muzicii vechi” şi a înregistrat, de-a lungul anilor, peste 160 de CD-uri. De asemenea, acesta a fost distins cu Premiul César pentru coloana sonoră a filmului „Tous les Matins du Monde”, în regia lui Alain Corneau (1991). În cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu", Jordi Savall a mai susţinut două concerte, în 2007.
În aceeaşi seară, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului, va avea loc concertul Orche