Deşi suntem în iulie, unele teatre n-au tras cortina. „Pentru acest spectacol de teatru m-am inspirat dintr-un film unde se spune povestea unei echipe de filmare, care încearcă să facă o peliculă de succes cu minimum de resurse, care devine repede un dezastru mai mult comic decât tragic. Spectacolul relatează despre ce se întâmplă înaintea începerii unei filmări şi mai ales se petrece în minţile şi sufletele actorilor, echipei tehnice şi a regizorului“ –declară, pe site-ul Teatrului Odeon, Peter Kerek, regizorul spectacolului Linişte, sărut, acţiune şi autorul scenariului actual, după scenariul filmului american Living in oblivion*. Deci un scenariu după un alt scenariu! Am fost în vechea sală, unde a funcţionat pe vremuri „Teatrul nostru“, condus de Dina Cocea, redată circuitului teatral de Primăria Capitalei, şi am văzut o echipă de talentaţi actori, Pavel Bartoş (regizorul din spectacol), Elvira Deatcu (Claudia, actriţă), Gelu Niţu (nea Vali), Irina Mazanitis (Mama), Alexandru Papadopol (operator), Paula Niculiţă sau Alina Berzunţeanu (asistent regizor), nu ştiu care a jucat, Marius Damian (un sunetist), Ioan Batinaş (un recuziter) care s-au agitat, au alergat continuu pe distanţă de peste 50 de metri, cât are sala transformată în scenă, au trans­pirat, s-au târât, au ţipat disperaţi, au plâns amar, au monologat (câteodată Pavel Bartoş crezându-se chiar Hamlet, sau având interogaţii hamletiene), fiecare actor participând şi străduindu-se din răsputeri să dea naştere în final unui… moft! Talentaţi, cu haz, cu poftă de joc, manevrând uneori improvizaţia la maximum, ei au reuşit, până la urmă, să smulgă câteva zâmbete unor spectatori naivi, avizi să ştie, să afle ce se poate petrece pe un platou de filmare, cu preţul unor strădanii care meritau o soartă mai bună. Spectatorii au aflat că o actriţă se zăpăceşte şi uită replica (de şase ori) pe parcursul a 30 de m