Luni a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), la secţiunea Proceduri de atribuire/Cereri de ofertă, invitaţia prin care Municipiul Oradea invită agenţii economici interesaţi să depună oferte de preţ în vederea realizării documentaţiei tehnico-economice faza PT, CS, DDE, DTAC şi studiul de risc privind proiectul de amenajare Dealului Ciuperca.
Valoarea estimată a contractului este de 111.862 lei, fără TVA, echivalent a 25.590 euro. Cuantumul garanţiei de participare se ridică la 2.000 lei. Data limită de depunere a ofertelor este 2 septembrie 2013 ora 10.00, urmând ca deschiderea acestora să se facă de la ora 11.00. Proiectul "Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi flora spontană pe dealul Ciuperca din municipiul Oradea şi în zona Korosszegapati din judeţul Hajdu Bihar" este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 - 2013 şi are ca scop punerea în valoare a acestui obiectiv. Se doreşte amenajarea pe Dealul Ciuperca a unei zone verzi, un punct de atracţie pentru cetăţeni, care să corespundă nevoilor de relaxare ale acestora; totodată se va ajunge prin implementarea acestui proiect la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător. În ceea ce priveşte valoarea estimată a proiectului, acesta este de 2.000.000 euro. Bugetul municipiului Oradea pentru acest proiect este de 1.724.253 euro, din care 735.000 euro sunt contribuţia nerambursabilă, iar 989.253 euro reprezintă contribuţia proprie a municipalităţi.
20.08.2013, 22:30
Luni a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), la secţiunea Proceduri de atribuire/Cereri de ofertă, invitaţia prin care Municipiul Oradea invită agenţii economici interesaţi să depună oferte de preţ în vederea realizării documentaţiei tehnico-economice faza PT, CS, DDE, DTAC şi studiul de risc privind proiectul d