Prima victorie a lui Gerardo Martino nu este împotriva lui Levante, ci contra unei forme de plictiseală

Antrenorul sfinţeşte locul. Sau măcar îl schimbă în aşa fel încît lucrarea lui începe să semene cu o minune fotbalistică. Cel mai frumos este atunci cînd omul cu pricina nu se crede un misionar. Un făcător de miracole. Atunci cînd respectivul rămîne la nivelul solului şi spune lucruri interesante. Ca argentinianul Gerardo Martino, noul antrenor al Barcelonei. Promovat mai ales sub porecla de “Tata” de domnişoarele care citesc cu nesaţ prompterul ştirilor sportive. Nefind atît de familiar ca dînsele cu urmaşul lui Guardiola şi al lui Tito Vilanova, voi continua să-l numesc Gerardo Martino, cu speranţa că nu-i voi ştirbi cu nimic personalitatea.

Prima etapă din Primera a început cu duelul la distanţă dintre Barca şi Real. Catalanii au strivit modesta Levante cu un 7-0 care nu scuteşte de comentarii, ci le cere, în vreme ce rivala din Madrid, sub comanda lui Carlo Ancelotti, a reuşit o victorie scremută în faţa lui Betis, 2-1. Diferenţa dintre galopul Barcelonei şi cursa cu obstacole a Realului a fost sesizată imediat. Au urmat analizele. Comparaţiile. Betis Sevilla a fost un oponent incomparabil mai puternic decît Levante a fost una dintre observaţii. Cealaltă, că Realul continuă să fie mai mult o adunare de vedete decît o echipă. Nu un grup legat prin exprimare şi scop comun, aşa cum arată Barcelona. A fost nevoie de inspiraţia lui Isco pentru ca madrilenii să răsufle uşuraţi. Prima impresie este că venirea lui Ancelotti nu a eliberat, ci a închis şi mai tare jocul lui Cristiano Ronaldo şi compania. Inclusiv titularizarea lui Diego Lopez în dauna lui Casillas dă senzaţia că Ancelotti nu este altceva decît continuatorul lui Jose Mourinho. Atît ca mesaj - autoritar-, cît şi ca joc. Auster, ca să nu zicem sărac şi meschin. Încă mai schematizat decît în m