Se spune că dr. C. Angelescu cunoştea în amănunt fiecare construcţie şcolară în parte, iar inspecţiile sale durau zile întregi, acesta alergând de la un capăt la altul al ţării „aducând laude, ori distribuind blamuri”.
A înfiinţat chiar şi o decoraţie specială „Răsplata muncii pentru construcţiuni şcolare”.
Nu de puţine ori, acolo unde găsea indolenţă şi nepăsare, temperamentalul ministru apela şi „la puterea de convingere a bastonului său pe spinarea vreunui antreprenor hrăpăreţ, sau a unui primar indolent” îşi aminteşte cu umor fostul său colaborator Constantin Kiriţescu.
„Doctor Cărămidă”
Aşa a reuşit dr. C. Angelescu să înfăptuiască la nivelul României Mari ceea ce Spiru Haret reuşise la nivelul României mici. Nu întâmplător i se spunea „doctorul cărămidă” – poate cel mai frumos omagiu adus unui om ce a durat lăcaşuri de lumină pentru eternitate.
Dacă apelativul de „Dr. Cărămidă” a avut iniţial o notă de ironie şi răutate „colegială” – toate s-au transformat în sinceră admiraţie în faţa realităţii: „Am rămas şi eu minunat de realitatea acestor şcoli rurale, gospodăresc concepute, şi executate, cu săli de clasă spaţioase, cu sală de conferinţe, teatru şi cinematograf, cu baie pentru şcolari, cu locuinţă confortabilă pentru învăţător ori diriginte (director - n.n.), într-un cuvânt, cu tot dichisul pedagogic reclamat de o şcoală modernă” – va scrie mai târziu acelaşi colaborator, în amintirile sale.
Doar studierea documentelor vremii, aflate în „Fondul Dr. C. Angelescu” – Secţia Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, ne poate sugera imensul volum de muncă desfăşurat, fără preget, de Dr. C. Angelescu în anii de după întâiul Război Mondial.
O corespondenţă vastă, imensă, însumând mii şi mii de pagini, purtată de neobositul ministru cu prefecturile, primăriile, revizoratele şcolare etc., din cele mai în
