Suntem atît de obsedaţi de problemele României, în parte cu bun temei, încît arareori ne uităm în jurul nostru. Exceptînd situaţiile conjuncturale generate de disputele pe teme externe dintre Traian Băsescu, Victor Ponta şi, eventual, Crin Antonescu nici mass media şi nici politicienii nu se aventurează consistent aproape deloc dincolo de teritoriul naţional. În bună măsură şi pentru că nu se pricep. Vorbim de pildă foarte puţin sau, atunci cînd o facem, superficial despre problemele Europei. Dar mai există alte două posibile explicaţii. Prima: după ce intervenţia Bruxelles-ului, alături de americani, au salvat statul de drept din România în vara anului trecut există un anumit tip de reţinere, de înţeles, în a discuta critic criza severă, si nu doar la nivel financiar, pe care o traversează în prezent vechiul continent. Al doilea: pentru o întreagă pleiadă de oameni, altfel valoroşi si integri, crescuţi în cultul UE, tot ceea ce emană de acolo, de la problematica căsătoriilor gay la multiculturalism, are aproape statut de dogmă.

Din păcate însă Europa nu se simte bine deloc. Încă din 2006, deci înainte de declanşarea crizei economice, Fareed Zakaria vorbea de declinul Europei. Şi pe atunci efectele asimetrice ale crizei economice ce avea să se declanşeze trei ani mai tărziu nu zguduiau zona euro şi nu creaseră o falie tot mai abruptă între nordul si sudul continentului. Iată că la cîţiva ani distanţă un respectat si venerabil istoric, are 90 de ani, Walter Laquer, reiterează aceeaşi teză într-o carte publicată recent: "Sfîrşitul visului european şi declinul unui continent" ale cărei teze principale le expune şi într-un interviu extins acordat săptămînalului german Der Spiegel.

Elitele politice şi intelectuale de pe vechiul continent, în marea lor majoritate de stînga, văd în Europa un "campion în materie de soft power" la nivel global care este în pozi