Anul acesta vor începe lucrările de modernizare a Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, valoarea investiţiei finanţată din fonduri europene ridicându-se la peste un miliard de lei, echivalentul a circa 230 de milioane de euro, la un curs mediu de 4,45 lei/euro.
Proiectul are în vedere modernizarea unor echipamente şi instalaţii vechi de aproape 40 de ani, din opt puncte situate de-a lungul celor două canale, mai exact modernizarea mai multor ecluze (Cernavodă, Agigea, Ovidiu), a unei staţii de pompare (km. 60 Cernavodă), a două galerii de ape mari (Ecluza Ovidiu şi Ecluza Năvodari) şi a 3 staţii pentru apărarea localităţilor împotriva inundaţiilor (Ştefan cel Mare-Saligny, Facilia şi Mircea Vodă).
Lucrările se vor desfăşura pe o perioadă de patru ani şi vor fi executate de un consorţiu format din companiile Romenergo, DSD Noell GmbH, UTI Group, Argos şi Utilnavorep, singurul care s-a prezentat la licitaţie.
Sursă: Google Maps
"Prin implementarea proiectului se doreşte: mărirea gradului de funcţionare şi siguranţă a ecluzelor, având în vedere că echipamentele şi instalaţiile au durata de viaţă expirată, ele fiind construite în perioada 1975-1984, mărirea capacităţii de trafic naval pe canalele navigabile şi eficientizarea activităţii companiei ca urmare a scăderii costurilor de exploatare", au explicat reprezentanţii Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" Constanaţa (ACN), cea care administrează buna funcţionare a canalelor.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Transport, de la Fondul de Coeziune.
Anul acesta, în bugetul Ministerului Transporturilor s-au prevăzut credite bugetare în valoare de 66,2 milioane de lei pentru ACN. Anul viitor, valoarea creditelor este estimată să crească la 160,2 milioane de lei. În 2015, aceasta ar urma să ajungă la