Suntem atît de obsedați de problemele României, în parte cu bun temei, încît arareori ne uităm în jurul nostru. Exceptînd situațiile conjuncturale generate de disputele pe teme externe dintre Traian Băsescu, Victor Ponta și, eventual, Crin Antonescu nici mass media și nici politicienii nu se aventurează consistent aproape deloc dincolo de teritoriul național. În bună măsură și pentru că nu se pricep. Vorbim de pildă foarte puțin sau, atunci cînd o facem, superficial despre problemele Europei. Dar mai există alte două posibile explicații. Prima: după ce intervenția Bruxelles-ului, alături de americani, au salvat statul de drept din România în vara anului trecut există un anumit tip de reținere, de înțeles, în a discuta critic criza severă, si nu doar la nivel financiar, pe care o traversează în prezent vechiul continent. Al doilea: pentru o întreagă pleiadă de oameni, altfel valoroși si integri, crescuți în cultul UE, tot ceea ce emană de acolo, de la problematica căsătoriilor gay la multiculturalism, are aproape statut de dogmă.

Din păcate însă Europa nu se simte bine deloc. Încă din 2006, deci înainte de declanșarea crizei economice, Fareed Zakaria vorbea de declinul Europei. Și pe atunci efectele asimetrice ale crizei economice ce avea să se declanșeze trei ani mai tărziu nu zguduiau zona euro și nu creaseră o falie tot mai abruptă între nordul si sudul continentului. Iată că la cîțiva ani distanță un respectat si venerabil istoric, are 90 de ani, Walter Laquer, reiterează aceeași teză într-o carte publicată recent: "Sfîrșitul visului european și declinul unui continent" ale cărei teze principale le expune și într-un interviu extins acordat săptămînalului german Der Spiegel.

Elitele politice și intelectuale de pe vechiul continent, în marea lor majoritate de stînga, văd în Europa un "campion în materie de soft power" la nivel global care este în p