Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, nu uita, DNA nu-i casa ta

Publicat in Academia Catavencu, marți 20 august 2013 ·

Evenimentele de la Ministerul Transporturilor ne clarifică, încă o dată, mersul lucrurilor în guvernarea cu certificat de coabitare: cum găseşte coaliţia de la putere un om cinstit, imaculat moral şi profesional, reputat tehnocrat, dedicat bunăstării ţării şi perfect eligibil în postul de ministru, cum sare DNA-ul pe persoană fizică Băsescu să îi însceneze ceva dosărele care demonstrează exact contrariul. După abuzul asupra distinsului domn Fenechiu, noul pretendent dă şi el cu subsemnatul în spatele uşilor ce ascund hăhăitul satisfăcut al dictatorului cotrocenist. Cine are de-a face cu Justiţia, începând de la portari şi până la demnitari, ştie foarte bine că intruziunea băsistă este singura argumentaţie plauzibilă. Ministerul Transporturilor e o miză importantă, fiind o locaţie unde numai dacă te lingi puţin pe degete devii brusc important om de afaceri, cu treburi la fel de bruşte prin paradisuri fiscale. Nu e loc acolo pentru profesionişti (vezi cazul grecului de la CFR uşuit rapid spre insulele lui), aleşii negăsind puteri lăuntrice care să le permită renunţarea la gospodărirea contractelor. Cum Dumnezeu nu se găseşte o persoană inaccesibilă procurorului naţional Băsescu, asta numai dracul o ştie. S-au terminat, drag popor, oamenii oneşti din România, ori s-or fi pitit înfricoşaţi prin colţuri nebântuite de moda averilor uriaşe pe numele bunicuţei de la ţară. Nouă, ca oameni simpli şi respectaţi până la iubire divinatoare de politicieni, ni se oferă axioma vânzării flotei de către un fost ministru, peste capul Guvernului, Premierului şi Preşedintelui de atunci. Adică suntem toţi luaţi de fraieri, în buna tradiţie a păturicilor făcuţi oameni politici la apelul lichelelor. Care s-au distrat teribil, monşer, cu apelul liicenist adresat lor în vremea când li se deschideau larg porţile spre peştera aurită a bugetului de stat. De fapt, nu numai ei, ci şi noi, al

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 40 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum 53 minute
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

ChatGPT funcţionează din nou în urma unei pene mondiale de câteva ore. ”ChatGPT este în pană aşa că acum va trebui să-mi folosesc creierul ca în anii '70”

News.ro acum o ora
ChatGPT, instrumentul inteligenţei artificiale generative al întreprinderii OpenAI, s-a aflat în pană la nivel mondial - dar şi software-urile Sora, de creare de video, şi API, un instrument de asistenţă a utilizatorilor - , numeroşi utilizatori au

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°