Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri anticipate pentru Camera Inferioară din Cehia

Publicat in Adevarul, marți 20 august 2013 ·

Parlamentarii cehi au votat marţi dizolvarea Camerei Inferioare a legislativului, deschizând calea pentru organizarea în toamnă a alegerilor anticipate pentru Parlament care să pună capăt crizei politice provocate de căderea din iunie a guvernului de centru-dreapta condus de Petr Necas, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

140 de deputaţi au votat pentru dizolvarea Camerei Inferioare. O majoritate de trei cincimi, adică 120 de deputaţi din totalul de 200, a fost numărul necesar pentru adoptarea acestei decizii, urmare directă a refuzului de a aproba „guvernul de tehnocraţi” propus de economistul Jiri Rusnok.

Preşedintele Cehiei, Miloş Zeman, a declarat vineri că va cere organizarea unor alegeri anticipate pe 25-26 octombrie.

Venit din partea stângă a eşichierului politic, Milos Zeman din ianuarie 2013 primul şef de stat ceh care a fost ales prin vot universal. Acesta l-a numit pe Jiri Rusnok împotriva voinţei principalelor partide politice, în speranţa că economistul ceh va reuşi reconcilierea lor.

Partidele l-au acuzat pe Zeman că încearcă să îşi asigure puterea prin numirea lui Jiri Rusnok, împotriva dorinţelor lor, după ce guvernul anterior de centru-dreapta s-a prăbuşit în iunie, în urma scandalului de corupţie şi spionaj în care a fost implicat fostul premier, Petr Necas.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, cel dintâi președinte al României ales la primul mandat fără să fie afiliat unui partid

HotNews acum 33 minute
Nicușor Dan a obținut peste 6,2 milioane de voturi la scrutinul din 18 mai, devenind astfel primul candidat independent care obține funcția supremă în stat. Rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale arată, conform AEP, că Nicușor Dan a câștiga

Retrogradarea ratingului SUA de către Moody’s amplifică îngrijorările investitorilor privind datoria publică

G4Media acum 59 minute
Decizia agenţiei Moody’s de a retrograda ratingul suveran al Statelor Unite a intensificat îngrijorările investitorilor legate de datoria publică în creştere şi de riscul ca pieţele obligaţiunilor să reacţioneze negativ dacă Washingtonul nu adoptă o

Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată „agresiv”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la prostată care s-a extins la oase, a anunțat duminică un comunicat al biroului său. Biden, care a părăsit funcția în ianuarie, a primit diagnosticul după c

Trump și Putin urmează să aibă discuția telefonică anunțată de președintele SUA, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina

Adevarul acum o ora
Luni, 19 mai, va avea loc discuția telefonică dintre președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina.

Economia Israelului a crescut cu 3,4% în primul trimestru, în pofida impactului continuu al războiului din Gaza

G4Media acum 2 ore
Economia Israelului a înregistrat o creştere moderată de 3,4% în primul trimestru al anului 2025, potrivit estimărilor preliminare publicate duminică de Biroul Central de Statistică, într-un context marcat în continuare de conflictul în desfăşurare

Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea recunoaște înfrângerea în alegeri

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea, recunoaște victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale în fața lui George Simion, potrivit stiripesurse.ro. „Mulțumim tuturor românilor care ne-au acordat încrederea lor în turul al doilea al alegerilor

Alegeri Prezidențiale 2025 A fost depășit pragul de 1,5 milioane români care au votat în diaspora

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 1,5 milioane de români au votat în diaspora până duminică, 18 mai, la ora 18:30, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Prezența la urne în străinătate

Kelemen Hunor: Felicitări din suflet lui Nicușor Dan / Sunt foarte mândru de comunitatea noastră

G4Media acum 8 ore
Kelemen Hunor, președintele UDMR, l-a felicitat duminică noapte pe Nicușor Dan, proiectat președinte de exit-poll-urile Avangarde și CURS. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum 7 ore
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Vremea

București
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

9°/21°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

12°
lun.

7°/19°
mar.

7°/18°
mie.

8°/22°
joi

11°/24°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

10°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

8°/19°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°