Mulţi consumatori se uită doar la valoarea finală a facturii achitate pentru electricitate, dar nu cunosc în detaliu pentru ce plătesc aceşti bani. La fel de mulţi consumatori confundă preţul energiei ca marfă cu totalul de plată de pe factura lunară. Aşa se explică de ce producătorii de energie sunt, foarte des, arătaţi cu degetul, cot la cot cu furnizorii, când consumatorii constată că li se majorează costurile cu energia. În realitate, energia ca marfă reprezintă doar o mică parte din suma pe care o achităm lunar. O treime din factură sunt taxele şi încă 40% sunt costurile cu transportul, distribuţia şi serviciile de sistem.

Criza din ultimii ani a sporit atenţia la facturile pentru utilităţi. Nu a existat an în care consumatorii, de la populaţie la companii, să nu se plângă de facturile plătite pentru electricitate.

Astfel, producătorii de energie au fost tot timpul în atenţia publicului, alături de furnizori, din mai multe motive: pe de o parte populaţia îşi închipuie că banii din facturi ajung la cei care generează energia, iar pe de altă parte marii consumatorii îşi negociază la sânge preţul pentru necesarul de energie cu marii furnizori care sunt şi producători.

În realitate, doar 27% din preţul final reglementat pe care îl plătim reprezintă energia ca marfă. Aceşti bani revin producătorilor de energie. "Coşul" producţiei de electricitate rezervat pentru piaţa reglementată este acoperit de Nuclearelectrica (34,6%), Hidroelectrica (25,9%), Complexul Energetic Oltenia (16%), Petrom (9,8%), Complexul Energetic Hunedoara (2%), producători în cogenerare (11%).

Potrivit datelor pe care ni le-a oferit ANRE (reglementatorul pieţei de energie), 40% reprezintă costul pentru serviciul de transport, serviciul de sistem, serviciul prestat de operatorul pieţei de energie electrică şi serviciul de distribuţie (40%). Banii pentru serviciul de