Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costul urias suportat de britanici pentru cresterea unui copil

Publicat in Ziare.com, marți 20 august 2013 ·

O familie din Marea Britanie cheltuieste in medie pentru cresterea, educarea si scolarizarea unui copil, incepand de la nastere si pana ajunge la varsta majoratului, suma de 148.000 lire sterline, respectiv 173.000 euro, potrivit unui studiu publicat luni de catre organizatia britanica Child Poverty Action Group.

Suma nu este deloc neglijabila, daca socotim ca aceasta inseamna 187 euro pe saptamana, respectiv circa 765 euro pe luna, greu de comparat nu cu costurile cresterii copilului in tara noastra, dar chiar si cu veniturile unei familii intregi, informeaza La Tribune.

Se pare ca britanicii sunt mai pretentiosi sau poate mai pedanti decat europenii cu privire la educatia copilului lor, intrucat, conform aceluiasi studiu, de cealalta parte a Marii Manecii aceste costuri sunt cu 4% mai mici.

Studiul mai mentioneaza faptul ca cheltuielile legate de cresterea si educarea copilului cresc an de an in Marea Britanie.

Cele mai recente date arata ca in anul 2013 costurile au inregistrat o crestere de 4% fata de 2012, in timp ce salariul mediu pe economie a crescut cu 1,5%, iar cel minim cu 1,8%.

In societatea contemporana, putine familii britanice au un al doilea copil si cu atat mai rare sunt cele cu mai multe nasteri. Dar, in aceste cazuri, chltuielile pe fiecare copil trebuie bineintele reevaluate, fiind sensibil mai mici decat in cazul unuia singur.

Pe de alta parte, trebuie mentionat ca familiile aflate in dificultate sunt ajutate material atat de catre stat cat si de catre organizatiile umanitare, cu privire la cresterea copiilor.

In acest sens cuplurile care lucreaza cu norma intreaga, fiind retribuite cu salariul minim, sunt compensate cu 83% din valoarea salariului pentru nevoile copilului, iar familiile monoparentale primesc 87%.

Statul a initiat si alte masuri de prot

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°