Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dubaiul vrea să construiască cel mai înalt turn din lume

Publicat in Bursa, marți 20 august 2013 ·

Administratorul unei zone industriale din Dubai susţine că în acest oraş încă se mai poate construi cea mai înaltă clădire din lume, deşi aproape jumătate din spaţiile de birouri din metropolă sunt neocupate, relatează Bloomberg.

Ahmed Bin Sulayem, preşedintele zonei industriale Dubai Multi Commodities Centre (DMCC), deţinută de stat, a declarat că Dubaiul poate atrage chiriaşi şi investitori cu un astfel de proiect deoarece multe dintre spaţiile de birouri şi comerciale existente nu pot acomoda companii mari.

Bin Sulayem a participat la dezvoltarea Almas Tower, un turn de birouri cu 68 de etaje, inaugurat în 2007, care era la acea dată cea mai înaltă clădire din Dubai.

Almas Tower este ocupat în proporţie de 100%, cu alţi potenţiali chiriaşi pe lista de aşteptare, a precizat Bin Sulayem.

"Criza ne-a arătat că proiectele bine proiectate, bine gândite, vor avea întotdeauna valoare şi vor atrage cerere. Rămânem fără spaţiu, iar cel mai înalt turn comercial din lume va contribui la atragerea mai multor companii", a declarat oficialul.

Boom-ul pieţei imobiliare din Dubai a lăsat în urmă un stoc uriaş de spaţii de birouri neatractive pentru companii din diverse motive, de la design la locaţie şi chiar acţionariat. De multe ori, companiile interesate de spaţii de peste 5.000 de metri pătraţi nu pot găsi proprietăţi existente adecvate şi caută tot mai des dezvoltatori dispuşi să construiască spaţii în conformitate cu exigenţele clientului, potrivit unui raport al casei de brokeraj Jones Lang LaSalle. Aproximativ 45% din spaţiile de birouri din Dubai sunt neocupate, potrivit companiei de brokeraj CBRE Group.

Turnul vizat de Bin Sulayem ar avea o înălţime de cel puţin 520 de metri şi s-ar afla în centrul unui complex de 107.000 de metri pătraţi, cu spaţii comerciale generoase pentru companii, a afirmat Mathew Lomax, director în cadrul DMCC,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°