UPDATE. Dorin Cioabă, fiul lui Florin Coabă spune că familia nu va mai plăti spitalui din Antalia. Banii sunt acoperiţi din asigurare, potrivit B1TV.
Trupul lui Florin Cioabă a fost ridicat de la morga din Turcia. Potrivit unor surse apropiate familiei Cioabă, vineri, la Sibiu sunt aştepaţi mii de romi din toată ţara. De asemenea, mai mulţi pastori vor veni la căpătâiul regelui romilor.
CITEŞTE ŞI: Factura “minune” a spitalizării regelui Cioabă în Turcia
Sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, va ajunge în ţară marţi seară, cu o cursă de linie a Turkish Airlines, care va ateriza pe Aeroportul "Henri Coandă" la ora 20.50, informează Mediafax.
Înmomântarea va avea loc, cel mai probabil, sâmbătă, potrivit fiului regelui, Daniel Cioabă.
"Sicriul va ajunge în ţară la ora 20.50 cu o cursă de linie Turkish Airlines, la Otopeni, în Bucureşti. De acolo va fi preluat de o maşină mortuară care va duce sicriul acasă, la Sibiu, urmând ca, cel mai probabil, înmormântarea să aibă loc sâmbătă, pentru că tradiţia creştină spune că mortul trebuie să stea trei nopţi în casa lui", a spus Daniel Cioabă.
Întrebat dacă maşina mortuară va opri pe traseul dintre Bucureşti şi Sibiu, Daniel Cioabă a spus că sicriul va fi dus "direct acasă".
De asemenea, întrebat dacă a rezolvat problema sicriului, Daniel Cioabă a precizat că nu este vorba despre un sicriu cu aer condiţionat, şi despre un capac care va fi pus peste sicriu şi care este prevăzut cu o astfel de tehnologie: "Nu este vorba de un sicriu cu aer condiţionat. Va fi un capac care se va pune peste sicriu şi care este prevăzut cu aer condiţionat. Acasă, însă, umează să fie montat un echipament de aer condiţionat, pentru că sicriul va fi aşezat în casă, nu afară.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58