Deputații au revenit oficial, dar mai ales neoficial, la munca în cadrul structurilor de lucru ale Legislativului.
Membrii comisiilor permanente din cadrul Parlamentului, vor dezbate în perioada următoare proiectele de lege pe care urmeză să le propună drept priorități pentru sesiunea de toamnă- iarnă care va începe pe 2 septembrie.
Subvenționarea în agricultură – prioritatea Comisiei economie, buget și finanțe
Comisia economie, buget și finanțe urmează să realizeze pe parcursul sesiunii de toamnă- iarnă mai multe proiecte pe care le-au propus și în sesiunea anterioară. Igor Dodon, membru comisiei, spune că deputații au prezentat mai multe acte normative pentru dezbateri, printre care și un program foarte important pentru sectorul economic al R.Moldova, Soluția-Alternativa.
”Noi am stabilit drept prioritare mai multe reforme în sectorul social, care prevăd compensațiile nominative și sistemul de pensionare. Stoparea în reforma din învățământ care prevede comasarea instituțiilor școlare din țară, reprezintă un proiect primordial pe care noi vrem să-l îndeplinim. Însă cel mai important subiect este cel al măririi subvențiilor în agricultură, și micșorarea impozitului la cota zero pentru persoanele care vor să-și deschidă o afacere în agricultură”, a precizat Dodon. Socialistul mai spune că membrii comisiei nu s-a întâlnit încă oficial și că urmează în scurt timp să stabilească agenda de lucru.
Strategia de Securitate a Statului – prima în agenda de lucru a Comisiei securitate națională, apărare și ordinea publică
Ion Butmalai, deputat PLDM și secretarul comisiei, spune că agenda de lucru va fi foarte încărcată. ,,Reforme și iar reforme. Asta urmează să realizăm și să propunem pentru noua sesiune parlamentară. Reformele vor viza organele cele mai importante în stat, adică Procuratura și serviciile din cadrul Ministerului Afacerilor Inter