Trupul lui Florin Cioabă a ajuns aseară în ţară cu o cursă de linie a Turkish Airlines. Înmormântarea este programată vineri. Familia nu avea loc de veci şi a trebuit să ia unul, în regim de urgenţă, de la Primăria Sibiu, lângă mormântul lui Ion Cioabă
Liderii romilor din toată ţara vor să atingă un record de prezenţă la înmormântarea de vineri, de la Sibiu, a lui Florin Cioabă. Minimum 100.000 de persoane sunt anunţate că vor jeli la ceremonia funerară, ba chiar unii bulibaşi mai lăudăroşi dau asigurări că vor fi chiar 200.000 de oameni.
Până atunci, sicriul cu corpul lui Cioabă a ajuns ieri seară în ţară, în jurul orei 20.40, cu o cursă de linie a Turkish Airlines. Imediat, a fost preluat de o maşină mortuară şi transportat pe timpul nopţii spre Sibiu.
Mobilizare generală, demonstraţie de forţă
Autointitulatul rege internaţional al romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu din Costeşti - judeţul Argeş, estimează că la înmormântarea lui Florin Cioabă vor fi prezenţi minimum 200.000 de supuşi ai Regelui. "Eu şi apropiaţii mei o să mergem cu toţii. Cred că orice rom ar trebui să fie prezent vineri la Sibiu", i-a îndemnat acesta pe membrii comunităţii.
Şi Victor Stănescu, liderul etniei din judeţul Neamţ, anunţă că măcar câteva sute de oameni vor pleca spre Sibiu pentru a asista la funerariile regale.
Sunt şi reprezentanţi romi mai prudenţi. "Din Galaţi vor pleca puţini membri spre Sibiu, pentru că nu sunt mulţi căldărari pe aici", ne-a declarat Viorica Gotu, reprezentant al romilor în cadrul Prefecturii Galaţi.
Aceasta ne-a mai comunicat că şi Partida Romilor a dat alarmă în ţară pentru a aduna cât mai mulţi participanţi la înmormântare.
În tot acest timp, Luminiţa Cioabă, sora decedatului, continuă să susţină că înmormântarea va fi una modestă. Luni, familia defunctului a cumpărat un loc de veci pentru Florin Cioabă