M-a intrigat – dar nu pentru multă vreme – titlul ales de medicului-scriitor Dan V. Poenaru pentru noua sa carte: „Singurătatea dirijorului-călăuză“ (Cuvânt înainte de Robert Şerban, Ed. „Victor Babeş“, Timişoara, 2013). Sugera The Loneliness of the Long Distance Runner de pe coperta celebrului roman al scriitorului britanic Alan Sillitoe, răsplătit cuPremiul Hawthornden, citit în tinereţea mea îndepărtată în traducere românească („Singurătatea alergătorului de cursă lungă“). Nu era singura carte a furiosului membru al curentului Angry Young Men, transpusă în româneşte; apăruse puţin înainte, dacă nu mă înşală memoria, „Sâmbătă noapte, duminică dimineaţă“. Mă şi întreb: cum de fuseseră cele două romane atât de repede traduse, faţă de data apariţiei lor, având în vedere vigilenţa cenzurii în corelaţie cu literatura din lumea imperialistă? Explicaţia ar putea fi găsită atât în biografia scriitorului, în descendenţa sa proletară (părintele – lucrător într-o fabrică de biciclete), tuberculoza – boală socială – care îl măcina, cât şi în criticarea regimurilor politice din Anglia postbelică. O ecranizare de succes după „Singurătatea alergătorului...“ a fost aceea cu neuitatul Tom Courtenay, care-l întruchipa pe rebelul Colin Smith. Revenind la cartea profesorului doctor Dan V. Poenaru, cunoscut cititorilor noştri prin frecventele sale intervenţii publicistice, cred că dsa foloseşte această sugestivă apropiere, preluată din titlu ultimului text al lucrării actuale, ca o parabolă. O parabolă cu trimitere nu (numai) la dirijorul din sala de concert, ci la acela care îşi asumă misiunea de a conduce şi îndruma, „un stăpân care plăteşte (însă) scump privilegiul puterii. Pe care, de altfel, oricând o poate pierde“. Dar roadele puterii se văd numai după un traseu îndelungat, parcurs cu tenacitate şi răbdare. Autorul însuşi – antologându-şi microeseurile şi articol