Daniel Săuca

Nu sunt un fan al filmelor româneşti. De prea multe ori mi se par îngrozitor de plictisitoare şi grosolane. Chiar şi unele dintre filmele premiate după improbabila revoluţie le-am acuzat și le acuz de falsitate, chiar şi ca promotoare a unui soi de realism post-comunist. Adică a unui jurnalism pretins liric, a reportajului video, a scenariilor „din viaţă”. În filmele româneşti, ca să risc o generalizare, viaţa nu bate filmul. Viaţa e filmul şi, bineînţeles, filmul e viaţa… Filmele politice româneşti nu sunt mai strălucite. Sunt penibile. În cârdăşie jenantă cu mass-media care contează (ca audienţă). Fireşte, televiziunile și unele agenții de presă. Zilnic ni se livrează obsedant filme româneşti. Proaste. De trei zile încoace televiziunilor gura nu le mai tace pe tema „autointitulatului” (nu s-a obosit mai nimeni să ne explice de ce) rege al rromilor Cioabă. Nu putea să lipsească Băsescu. Ca special guest star al celui mai prost film politic românesc. Din ce poziție vreți Băsescu? Cu Udrea, comandant de navă la examen, ca intrigant-șef al patriei, cazul Silaghi, războiul penibil cu Victor Ponta, cu ungurii, cu rușii etc., etc. Abia aștept ziua în care mass-media nu va difuza o știre cu Băsescu sau cu Udrea (obsesia media pe această temă sigur nu are nimic de-a face cu „interesul public”). De exemplu. Dar nu asta e problema cea mai importantă, dincolo de gusturile și de interesele fiecăruia. Suntem, fără să vrem, firește, parte a acestor filme proaste, ca figuranți, dacă nu cumva idioți, și, evident, nu prea putem să schimbăm nimic. De fapt, de ce ar trebui să schimbăm ceva? Nu ar fi mai oportună aplicarea teoriei neimplicării în viața socială și în cea politică? Poate. Întrebându-ne și ce rămâne după politică (și ca încercare de parafrazare a titlului unui film cunoscut, „După dealuri”) . După filmele politice românești. Ca de obicei, filmele r