Autorităţile iordaniene şi-au anunţat intenţia de a realiza un proiect ce prevede devierea apei din Marea Roşie în Marea Moartă, ale cărui costuri se ridică la aproximativ 1 miliard dolari, relatează BBC. Sursa: palaceofwisdom.net
Prin acest proiect, după cum a subliniat guvernul iordanian, Regatul Haşemit speră să obţină până la 100 de milioane de metri cubi de apă desalinizată pe an.
Mai exact, iordanienii vor să transporte apă din Marea Roşie spre Marea Moartă, pe malul căreia va fi construită o staţie de desalinizare a apei. În paralel, apa din Marea Roşie va fi parţial direcţionată către Marea Moartă, în curs de secare.
Iordania, la fel ca multe alte zone din Orientul Mijlociu, suferă de lipsă acută de apa potabilă. Potrivit experţilor, Marea Moartă ar putea seca până în 2050. Procesul de secare a început în anii '60, după ce Israelul, Siria și Iordania au început să folosească masiv apa râului Iordan, principala apă curgătoare care alimentează Marea Moartă.
Cu toate acestea, ecologiştii se tem că afluxul de apă dintr-o altă mare ar putea submina în mod grav ecosistemul unic al Mării Moarte, mare continentală, fără scurgere spre ocean, situată la graniţa dintre Iordania şi Israel.