Vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, a declarat pentru gândul că partidul este preocupat „să facă, dar greşeşte, ca şi în guvernarea 2005-2008, pentru că nu comunică”. Per total, el a acordat nota şapte modului în care PNL a comunicat în ultima lună, caracterizând-o drept "bunişoară". Potrivit lui Fenechiu, singurul domeniu în care PNL a „comunicat slab” a fost conflictul cu Traian Băsescu.
În timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost plecat în concediu în ultima lună, conducerea PNL a comunicat reactiv, niciodată pro-activ, de cele mai multe ori pe teme punctuale. Temele pe care s-au pronunţat liderii partidului au fost de cele mai multe ori “la zi”, răspunsurile venind după întrebările jurnaliştilor. Unii liberali au devenit vizibili din cauza accentuării conflictelor în plan local cu partenerii de la PSD.
Trio-ul vizibil al comunicării PNL: Fenechiu – Chiţoiu – Iohannis
Principalii comunicatori pe teme de interes naţional au fost în ultima lună vicepremierul Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis. Comunicarea publică a vicepremierului Daniel Chiţoiu a vizat în principal încheierea noului acord cu FMI. Temă guvernamentală prin excelenţă, încheierea noului acord cu FMI a dinamizat partidul după declaraţiile critice fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.
Acesta a cerut ca PNL să nu accepte majorarea de impozite şi taxe şi că partidul va avea de suferit din această cauză.
“Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate şi justificate, dacă se poate produce o justificare şi chiar şi în aceste condiţii, nu m-ar mira să existe o sancţionare din partea electoratului şi mi-e teamă ca această sancţiune să nu vizeze cu precădere PNL, de la care există o serie de aşteptări", a spus, pentru Mediafax, Tărice