Planurile de reorganizare şi restructurare ale spitalelor din Vrancea au fost înaintate Prefecturii Vrancea, săptămâna trecută. În urmă cu aproximativ o lună, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, le cerea directorilor de spitale din întreaga ţară să identifice şi să precizeze măsurile de reorganizare şi restructurare a unităţilor sanitare cu paturi, astfel încât acestea să se încadreze în bugetul alocat în acest an. Ministrul a impus şi un termen, respectiv 15 august. Planurile de eficientizare a unităţilor spitaliceşti au fost depuse la Prefectură, care le va înainta Ministerului Sănătăţii, zilele acestea.
Reprezentanţii spitalelor din judeţ, cu excepţia celui de la Dumbrăveni, au depus la Prefectura Vrancea planurile de reorganizare şi restructurare. Spitalul „N. N. Săveanu” din Vidra se confruntă cu probleme financiare, la fel ca şi celelalte spitale, numai că angajaţii acestei unităţi nu au mai primit bonuri de masă de anul trecut.
În planul de reorganizare şi restructurare realizat de conducerea unităţii se precizează că suma contractată cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea din acest an, respectiv 1.672.776. 50 lei, acoperă doar 56% din cheltuielile lunare. Astfel, pentru a se încadra în bugetul limitat, conducerea Spitalului Vidra a recurs la o serie de măsuri. Mai exact, s-a renunţat la cea de-a doua linie de gardă, s-au sistat angajările şi nu au mai fost încheiate contracte cu diverşi furnizori. „Cheltuielile de întreţinere şi funcţionare ale spitalului sunt minime, acesta funcţionând la cota de avarie. De la începutul anului s-au tot luat măsuri de reducere a cheltuielilor, dar s-a ajuns la o limită peste care spitalul nu mai poate funcţiona în condiţii normale. În cadrul Spitalului Vidra s-au făcut, de la începutul anului, doar două angajări, cea de director medical şi director economic. Menţionăm că spitalul funcţionează cu u