Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marile gadgeturi ale toamnei: Samsung şi Sony vor să cucerească utilizatorii înainte ca Apple să dezvăluie noul iPhone

Publicat in Adevarul, marți 20 august 2013 ·

Septembrie va fi o lună plină pentru tehnologie. Întâi va fi IFA 2013, din Berlin, apoi va fi evenimentul Apple. Se pare că Samsung şi Sony vor avea un parteneriat indirect pentru a câştiga în faţa americanilor. Vedetele? Galaxy Gear, ceasul inteligent, şi Xperia Honami, smartphone-ul cu cameră impresionantă.

IFA 2013 este un festival de tehnologie care se va derula în Berlin, începând cu 6 septembrie. Sony şi Samsung, notează Bloomberg, vor avea aici cele mai noi produse şi unele pe care se vor grăbi să le livreze pentru a câştiga în faţa Apple. Lupta împotriva unui mare rival le-a adus pe cele două companii într-un parteneriat indirect. Apple se pare că va încerca să-şi vândă noile telefoane - iPhone 5C şi iPhone 5S - la scurt timp după prezentarea de pe 10 septembrie.

SamMobile informează că Samsung Galaxy Note 3, noul phablet al companiei va fi prezentat la IFA 2013 şi vânzarea va începe încă din septembrie. Încă de la primul model, această linie s-a dovedit una de succes pentru sud-coreeeni. Ultimul Galaxy Note a depăşit rapid cifra de 10 milioane de unităţi vândute şi a fost un dispozitiv pe care Samsung şi-a testat anumite funcţii pe care apoi le-a adus în smartphone-urile mai noi sau mai vechi.

Dacă noul ceas Samsung este stilat şi cu o grămadă de funcţionalităţi «wow», dar se poate conecta şi la telefoane, ar putea crea o nouă piaţă. Dacă ceasul se vinde bine, potenţialul în ceea ce priveşte profitul va fi mare.

Lee Do Hoon, analist CIMB Group Holdings

Despre Samsung Galaxy Gear, ceasul inteligent pe care compania l-ar produce pentru a rivaliza cu încă neanunţatul iWatch de la Apple şi cu Smartwatch de la Sony, va fi trimis spre magazine în octombrie. The Verge notează că Gear nu va fi un telefon în sine, nu va fi un smartphone în miniatură, ci sintagma care îl va caracteriza este „funcţionează cu telefoane“, ceea ce înseamnă că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°