Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii, că instituţia pe care o conduce are în analiză proiectul care prevede pierderea pensiilor de către torţionarii comunişti.
"Ce pot să vă spun este că noi, în cadrul Ministerului, avem în analiză un asemenea proiect care prevede pierderea acestor pensii", a spus Robert Cazanciuc, după şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Premierul Victor Ponta declara, pe 14 august, că este dispus să-şi asume răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti, dacă Parchetul începe o acţiune penală împotriva acestora, şi i-a cerut atunci ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să găsească o soluţie juridică pentru rezolvarea problemei.
"Îmi angajez eu răspunderea - cu dumneavoastră împreună - cu torţionarii, dacă avem orice fel de începere de acţiune penală din partea Parchetului sau un mic suport juridic, să le suspendăm plata pensiei până se judecă procesul. Probabil că o să ne dea în judecată. Vorbiţi şi cu CSM, şi cu toţi cei care ne mai pot sprijini. Ăştia, marii anticomunişti care condamnau anticomunismul, văd că i-au lăsat pe torţionari foarte bine. Haideţi să luăm noi măsuri, care eram oameni tineri în '89 şi nefiind din acelaşi sistem cu ei putem să luăm măsuri", i-a spus atunci Ponta lui Cazanciuc, în şedinţa Guvernului.
Totodată, premierul i-a cerut ministrului Justiţiei ca, în afară de Consiliul Superior al Magistraturii, să solicite un punct de vedere în acest sens de la Curtea Constituţională şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Vreau să găsim soluţia. Nu pot să cred că nu există nicio soluţie juridică şi doar ne uităm", a mai spus Ponta.
Premierul declara, pe 13 august, că Guvernul îşi "asumă riscul" de a emite o ordonanţă de urgenţă prin care pensiile speciale ale torţionarilor comuni