Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O durere în piept poate fi un semnal să vă prezentaţi la medic

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 20 august 2013 ·

Pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă, foarte multe persoane acuză probleme de inimă. În ultimele săptămâni, zi de zi, nu a fost gardă în care să nu treacă pragul Unităţii de Primire Urgenţe cel puţin 15 ieşeni cu afecţiuni cardiace.

„S-a înregistrat şi un deces, la o pacientă de 80 de ani. Pe fondul unei patologii cardiovasculare, aceasta a făcut un atac vascular cerebral”, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Majoritatea pacienţilor care necesită îngrijiri medicale sunt persoane cu vârstele peste 70 de ani şi ajung în spital după ce petrec ore în şir la muncile agricole de sezon sau trebăluind pe lângă casă. Aceştia se suprasolicită şi stau în soare neprotejaţi, chiar şi în timpul amiezii, iar în cele din urmă inima le cedează. De asemenea, o parte dintre pacienţi consumă şi alcool, factor de risc major în cazul persoanelor cu probleme de inimă.

O durere în piept conduce în unele situaţii la preinfarcte şi infarcte, fapt pentru care medicii sfătuiesc prezentarea la spital la primele semne de disconfort în zona inimii.

În medie, dintre cei aproape 20 de pacienţi care ajung la spital zi de zi, cinci rămân internaţi în Clinica de Cardiologie, pentru investigaţii, îngrijiri şi tratament. Pentru o inimă sănătoasă, medicii sfătuiesc ieşenii să consume cât mai multe fructe şi legume. Dintre acestea, foarte indicate pentru persoanele ce se ştiu cu probleme cardiace sunt portocalele, pepenele galben şi sucul de lămâie.

Pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă, foarte multe persoane acuză probleme de inimă. În ultimele săptămâni, zi de zi, nu a fost gardă în care să nu treacă pragul Unităţii de Primire Urgenţe cel puţin 15 ieşeni cu afecţiuni cardiace.

„S-a înregistrat şi un deces, la o pacientă de 80 de ani. Pe fondul unei patologii cardiovasculare, aceasta a făcut un atac vascular c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 26 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 40 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

După dezbateri aprinse, Italia blochează orice menţiune a dreptului la avort în declaraţia finală a G7

G4Media acum o ora
Din declaraţia finală a G7 va lipsi, conform proiectului consultat vineri de AFP, orice menţiune a dreptului la avort, transmite Agerpres. Statele Unite, Franţa şi Uniunea Europeană doreau păstrarea formulei folosite în declaraţia G7 de la Hiroshima

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 55 minute
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 3 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 4 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 7 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 6 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°