Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, la Fundulea: E strigător la cer că Guvernul nu a asigurat certificatele de depozit pentru agricultori

Publicat in Ora de Timis, miercuri 21 august 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Fundulea, că Guvernul are “o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta”, el menţionând că îi este cunoscut faptul că, deşi producţia este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit.

“Anul trecut am avut un an agricol destul de prost, iar anul acesta, cu o producţie foarte mare la grâu, secară, orz, agricultorii vor încasa urmare a lipsei certificatelor de depozit, cel mult cât au încasat anul trecut, într-un an foarte prost. Deci mi se pare strigător la cer”, a afirmat Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la “Ziua Cercetării Procera”.

“Ar fi fost cu totul alta capacitate de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desfiinţat certificatele de depozit”, a mai susţinut Băsescu.

El a arătat că, dacă producătorii şi-ar fi lăsat producţia în depozite şi ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas în prezent la mâna achizitorilor, care cumpără cu preţuri scăzute, cum ar fi 147 euro tona de grâu.

“Neasigurând la fondul de garantare resursele necesare pentru certificatele de depozit, Guvernul i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmaţi în faţa achizitorilor de producţie agricolă. Eu nu pot să spun decât că ori este proastă guvernare, ori ministrul Agricultorii, care trebuia să îl informeze pe premier de consecinţe, a vrut să îi favorizeze pe achizitori. (…) Cred că este o greşeală şi îmi pare rău că trebuie să o spun public: Guvernul are o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român în anul acesta. Nu mai vorbesc şi de subvenţia la motorină!”, a susţinut Băsescu.

De asemenea, preşedintele a afirmat că sunt 4-5 mari firme străine care domină piaţa achiziţiilor de cereale şi a afirmat că acest lucru ar trebui cercetat de Consiliul Concurenţei, pentru că diferenţel

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 57 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 51 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°