O bancă italiană foloseşte brânza ca garanţie pentru
credite, parmezanul depozitat aici
ridicându-se la
valoarea de 190
milioane de euro
În seiful acesteia se află aproximativ 430.000 de roţi
întregi de parmezan, aranjate pe câte 20 de rânduri înălţime
Banca practică o dobândă de 3% până la 5%, în funcţie de calitatea brânzei
Italienii îşi depozitează faimosul parmezan în seifuri bancare. Aceasta face parte dintr-un program special prin care instituţiile financiare acceptă preţioasa brânză drept garanţie în schimbul împrumuturilor acordate producătorilor de caşcaval.
Instituţia bancară Credem, din Italia, arată pe dinafară ca orice altă bancă. Şi într-adevăr, în spatele sârmei ghimpate şi gardurilor electrice sunt "grămezi de blocuri de aur". Însă ele nu sunt realizate din metale preţioase - ci, mai degrabă, ele sunt puse la maturat pentru a se transforma în roţi de parmezan.
Această bancă ţine sub cheie unul dintre cele mai importante "active" ale Italiei. "În fiecare an, primim în stocuri 430 de mii de roţi de brânză parmezan", a declarat Alfredo Germini, vicepreşedintele Băncii Credem.
Parmezan de milioane de euro
Parmezanul depozitat în această bancă valorează 190 milioane de euro, iar împrumuturile garantate prin brânză datează din timpul familiei Medici, potrivit CNN.
Pe scurt, banca primeşte parmezanul de la producătorii locali şi le acordă acestora împrumuturile de care au nevoie, percepând o dobândă de 3-5%, în funcţie de calitatea brânzei, şi o taxă pentru a se asigura că aceasta se maturează în mod corespunzător într-un loc corespunzător în seiful lor umidificat şi cu aer condiţionat.
Mecanismul face ca, vreme de doi ani cât durează ca brânza să se matureze în seiful umidificat, banii să circule şi să le permită producătorilor să îşi cre