Începând cu 22 octombrie 2013, angajatorii vor fi obligaţi să anunţe în termen de o zi ocuparea locurilor de muncă vacante comunicate, potrivit noilor prevederi introduse în legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
„Din data de 22 octombrie 2013 va intra în vigoare noua prevedere introdusă prin Legea nr. 250 din 19 iulie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, dar şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, potrivit căreia, angajatorii au obligaţia informării agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
În prezent, ANOFM derulează campania de informare „Mai informat, mai multe şanse!” în cadrul proiectului „Fii Informat!”, în scopul creşterii vizibilităţii instituţiei prin promovarea serviciilor oferite potenţialilor clienţi, fapt pentru care instituţia publică zilnic, prin intermediul unui comunicat de presă, locurile de muncă vacante declarate de angajatori, în vederea unei informări cât mai corecte şi actualizate.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot accesa Serviciul Electronic de Mediere a Muncii sau reţeaua de cooperare între serviciile publice de ocupare europene creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului European şi Elveţia, EURES România.
Începând cu 22 octombrie 2013, angajatorii vor fi obligaţi să anunţe în termen de o zi ocuparea locurilor de muncă vacante comunicate, potrivit noilor prevederi introduse în legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi