Motto: “Ole, ole, ole, Frontul asta ce mai e? PCR!”
Pe portalul Vetiver, Mirela Roznoveanu publica o poza istorica. Suntem la Washington in 1991, la hotelul Omni Shoreham: Regele Mihai, Regina Ana, Mihai Botez, N. Manolescu, Marian Munteanu, Dorin Tudoran, Mirela, cred ca era si Principesa Margareta (nu apare clar), eu. Se desfasura o conferinta despre democratizare organizata de National Endowment for Democracy, a vorbit, intre altii, Leszek Kolakowski. Trecura anii, Mihai Botez, nu mai este printre noi, cu Marian m-am intalnit la Bucuresti de cateva ori, am reluat discutiile de-odinioara, l-am revazut des in acesti ani pe N. Manolescu. A facut parte din Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Nu are rost sa spun ce-am facut eu in acesti ani, se cam stie. Convins ca regulile jocului s-au schimbat in decembrie 1989, Mihai a devenit ambasador, mai intai la ONU, apoi la Washington. S-a stins din viata in vara anului 1995. Cred ca era de-acum deziluzionat.
Predecesorul sau, Aurel-Dragos Munteanu, ramasese in Statele Unite. Mirela a ramas aceeasi intelectuala democrata, animata de un irepresibil spirit anti-totalitar. Familia regala a revenit in tara. Era inca un timp al sperantei, chiar daca in Romania FSN-ul isi cladise hegemonia prin violenta stradala, minciuni nerusinate, calomnii imunde la adresa monarhiei, a disidentilor, a studentilor anticomunisti, a partidelor istorice. Dorin edita revistele “Agora” si “Meridian”. A lucrat apoi in Moldova in sprijinul societatii civile.
Post-comunismul romanesc incepuse sangeros, spasmodic, confuz, demagogic si incert. Vechile structuri ramaneau in functiune, invizibile dar active, camuflate de o retorica democratica manipulativa si duplicitara, Iliescu si Roman isi faceau cucernici cruce, Magureanu spunea ca a desfiintat Securitatea. Facea ravagii populismul etnocentric cu voie
