Roger Waters s-a dovedit un părinte al fenomenului multimedia. Când concepea „The Wall”, el avea în vedere o soluţie completă: album, concert şi film. Azi vă prezentăm povestea filmului. A avut efectul de ciocan asupra multora şi a adus „ninsoarea“ în vechiul palat al Festivalului de Film de la Cannes. A fost scânteia care a aprins vâlvătaia Waters-Gilmour, a provocat rumoare, depresie, extaz. A fost numit „o călătorie în ţinutul amintirilor şi-al nebuniei“. Filmul „The Wall/Zidul“ are propria viaţă, propria poveste, spusă abia după ce ultima „cărămidă“ a fost pusă în locaşul ei. Geneza
„Să facem şi un film“. A fost ideea care a încolţit în mintea lui Roger Waters încă de pe vremea când compunea albumul. Dar, spre deosebire de album, regizorul Alan Parker nu a vrut niciodată să facă din filmul „The Wall“ o peliculă conceptuală, ci a dorit un rezultat pragmatic, pur cinematografic, chiar dacă scenariul a fost scris de Waters însuşi. Animaţiile din film (15 minute din cele 95 ale peliculei) sunt realizate de Gerald Scarfe, unul dintre cei mai mari caricaturişti din jurnalismul de azi (a lucrat pentru the „Sunday Times“ şi „The New Yorker“). „Într-o zi m-a sunat Roger Waters şi mi-a spus că lucrează la un album. Încă de atunci îşi dorea şi un film“, a declarat acesta în documentarul „The Other Side of the Wall“. „Are un creier extraordinar. E invers decât al majorităţii oamenilor“, îl descria Alan Parker pe Gerald Scarfe, iar unele animaţii – ciocanele care mărşăluiesc sau florile care se „canibalizează“ - sunt astăzi iconice. Pentru ca muzica să se conformeze perfect nevoilor filmului, trupa a intrat din nou în studio şi a reînregistrat, alături de o orchestră, aproape toate piesele de pe album (doar câteva se regăsesc în forma originală). Remasterizate, cu orchestraţii noi, diferite, unele dintre piesele din peliculă aproape că nu mai seamănă cu cele de
