Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupele de intervenție din închisori vor purta ecusoane cu numere de identificare

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 21 august 2013 ·

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a decis să implementeze o soluţie propusă de APADOR-CH, prin care fiecare gardian din trupele de intervenţie din închisori – aşa numiţii mascaţi – să poarte un ecuson vizibil cu numărul de identificare. Potrivit unui comunicat trimis de APADOR-CH, când ştiu că pot fi identificaţi de deţinuţi, gardienii sunt înclinaţi să se abţină de la abuzuri. Măsura a fost cerută în repetate rânduri de APADOR-CH, precum şi de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT), cu ocazia vizitelor periodice de monitorizare a condiţiilor din închisori. Până acum membrii trupelor de intervenţie aveau numerele de identificare puse doar pe spatele căştii de protecţie, iar în cazul unor abuzuri săvârşite de unii gardieni, sub pretextul intervenţiilor de urgenţă, nu puteau fi raportate de deţinuţi pentru că nu ştiau numărul de identificare al celui care îi bătuse. ANP a decis recent să ţină cont de propunerile APADOR-CH, şi a stabilit că pe echipamentul de serviciu (după caz bluză, tricou, vestă multifuncţională), pe partea stângă a pieptului, respectiv pe braţul stâng pe linia pieptului, se va aplica vizibil câte un ecuson de culoare neagră cu cifre de culoare albă, reprezentând numărul de ordine de pe casca de protecţie, având dimensiunile ecusonului de 10 cm lungime şi 5 cm lăţime, iar cifrele au înălţimea de 4 cm - se arată în răspunsul ANP la o sesizare a asociaţiei, semnat de directorul general Claudiu Bejan. APADOR-CH consideră că adoptarea acestei măsuri este o dovadă a deschiderii ANP şi a spriritului de colaborare. Ideea unui ecuson vizibil pe pieptul sau braţele membrilor din trupele de intervenţii este menită să protejeze atât personalul închisorii, cât şi pe deţinuţi. Prin identificarea corectă şi facilă a acelora care săvârşesc eventuale abuzuri, pot fi traşi la răspundere mai uşor, şi deci pot fi prevenite viitoarele incidente. O măsu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum o ora
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum 23 minute
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 36 minute
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Trenul IR 1992 Timişoara Nord-Mangalia va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore/ CFR Călători: Principalele cauze sunt avarierea locomotivei după ce a lovit un copac, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune, în urma furtunilor

News.ro acum 2 ore
Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°