Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălăjenii – dezinteresaţi de împăduririle cu bani europeni

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 21 august 2013 ·

Împădurirea terenurilor agricole cu bani europeni nu a fost o măsură care să-i atragă pe proprietarii de terenuri din Sălaj. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Oficiului Judeţean de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Sălaj, care confirmă faptul că “Măsura 221- împădurirea terenurilor agricole” a fost un eşec. Timp de aproximativ şase ani, în perioada 2007 – 2013, măsura de sprijin a fost accesată doar de un singur sălăjean care, în cele din urmă, nu a reuşit să obţină fonduri pentru împădurire din cauza faptului că nu a îndeplinit condiţiile.

Augusta Teşinschi

Chiar dacă Uniunea Europeană a dat bani pentru plantarea copacilor, aproximativ 300 de milioane de euro pentru folosirea şi gospodărirea durabilă a terenului, prin programul “Prima împădurire a terenurilor agricole – Măsura 221″, sălăjenii nu s-au arătat interesaţi de această oportunitate. Potrivit reprezentanţilor OJPDRP Sălaj, instituţia unde trebuiau depuse proiecte de accesare a fondurilor nerambursabile pentru măsura precizată, condiţiile pentru a primi bani de împădurire au fost destul de aspre. Mulţi cetăţeni, în special cei din mediul rural, ştiau de această oportunitate, însă nu puteau să se accesze fondurile din cauza faptului că nu îndeplineau anumite condiţii.

Condiţiile pentru accesarea fondurilor de împădurire

Prima condiţie pe care trebuit să o îndeplinească orice solicitant a fost dovedirea cu acte a faptului că este proprietarul terenului eligibil pentru împădurire, teren care trebuia declarat la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) cu cel puţin doi ani înainte de accesarea fondurilor. De asemenea, terenurile agricole propuse pentru împădurire trebuiau să fie în proprietatea solicitantului, să fie arendate sau concesionate persoanei care solicită fondul de împădurire, iar solicitantul trebuia să facă dovada acordului cu proprietarul t

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 21 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 40 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°