«Cine naiba mai e şi Consiliul Fiscal?», se întreba Victor Ponta, zilele trecute, pe la un post de televiziune. Nu pentru că n-ar fi ştiut că e vorba despre un organism independent, care ajută Guvernul la elaborarea politicilor fiscal-bugetare, ci doar pentru că s-a întâmplat ca preşedintele acestuia să prezinte public situaţia ţării.

E drept, adevărul poate să supere uneori, mai ales pe cei de la putere. Dar politicienii ştiu foarte bine că adevărul este relativ şi poate fi prezentat în fel şi chip, deformat, adaptat, cosmetizat, în funcţie de nevoile momentului. În cazul premierului în exerciţiu, acesta este de multe ori opţional, Ponta mergând cu încredere pe principiul „să nu lăsăm adevărul să ne strice o poveste frumoasă“. Problema cu declaraţiile Consiliului Fiscal este însă că prezintă doar fapte. Cu text puţin şi cifre multe. Iar ăsta e un teritoriu pe care şeful actualului guvern păşeşte ca şi cum ar merge în picioarele goale printr-o apă populată cu piranha. Nu o să înşir aici toate bilele negre pe care le-a încasat Ponta de la Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, în cele douăzeci de pagini blindate cu grafice ale raportului final. Mă rezum la a spune că veştile sunt rele şi foarte rele. Practic, după ce tânărul premier s-a studiat doar în oglinda cu rame roz şi imagine mincinoasă a egoului său rotujit de prietenii proprietari de televiziuni, şi-a zărit imaginea fără să vrea reflectată în luciul apelor realităţii economice. Şi nu i-a plăcut să constate că din oglinda nou-apărută îl privea înapoi un tinerel lipsit de busolă, purtând pe chip un zâmbet arogant, care nu prea îşi mai face treaba de a ascunde celor din jur lipsa de soluţii şi habarnismul.

Economia reală se sufocă din lipsă de lichidităţi. Marea majoritate a jucătorilor privaţi mici şi mi­jlocii îşi caută refugiul în subteran, de frica taxelor. Încasările l