Peste un milion de flori multicolore s-au aşternut ieri pe străzile din Oradea, cu prilejul celei de-a IX-a ediţii a Caravanei Florilor. Cele cinci care alegorice sosite în cursul nopţii de la Debreţin au putut fi văzute pe arterele principale ale oraşului, oferind o feerie de culori şi armonie, care au atras privirile orădenilor.
Caravana Florilor a devenit şi la Oradea o tradiţie, începând din 2005, când administraţia locală de atunci a iniţiat un parteneriat cultural cu Primăria din Debreţin, care de 44 de ani organizează o astfel de manifestare. Din cele 16 care alegorice care au defilat marţi pe străzile de la Debreţen, la Oradea au ajuns cinci având ca temă: Legenda Lacului Sf. Ana, Dragonii, Angry Birds, 50 de ani rock and roll în Debrețin și Fitness preistoric. Carele alegorice au ajuns în jurul orei 3.00, în Vama Borş, după care, după primenirea lor, în jurul orei 15.00, au fost aduse pe B-dul Dacia, unde timp de o oră au putut fi admirate de orădeni. În jurul orei 16.00, alaiul s-a pus în mişcare venind spre Parcul Petofi, Magheru cu destinaţia Parcul 1 Decembrie. În fruntea alaiului s-a aflat o căruţă cu doi cai, care purta steagul României şi cel al Ungariei, respectiv al Oradiei şi Debreţinului. Din cortegiu au mai făcut parte patru călăreţi, urmaţi de şapte arcaşi din cadrul Clubului Sportiv Oradea Redpoint - Tir cu Arcul, aceştia din urmă fiind coordonaţi de Mircea Stroe. Carele alegorice au fost intercalate cu ansamblurile folclorice şi de dans care au răspuns invitaţiei Primăriei Oradea pentru a participa la eveniment. După mai bine de două ore pe străzile din Oradea, carele alegorice au poposit pe platoul din jurul statuii Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Aici, zeci de copii, părinţi şi bunici au putut admira frumuseţea celor 1 milion de flori şi au putut să-şi facă fotografii cu figurinele urcate pe aceste platforme lungi de 10 m