Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul lui Florin Cioabă îi acuză pe medicii turci de MALPRAXIS. „Actele medicale dovedesc că tatăl meu a murit cu zile”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 august 2013 ·

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului „rege al romilor”, care a murit la Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, este convins că tatăl său "a fost omorât cu zile" şi îi acuză pe medicii turci de malpraxis. Sursa: LIBERTATEA

Dorin Cioabă susţine că are documente medicale cu care poate dovedi că a fost vorba despre o culpă medicală în cazul tatălui său. "Am toate actele, cred şi am siguranţa, voi vorbi şi cu specialişti, că tata este caz de malpraxis. A fost omorât cu zile, iar actele dovedesc acest lucru", a spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă, citat de mediafax.ro.

Pe de altă parte, fiul lui Florin Cioabă declara că medicii "şi-au dat tot interesul" pentru a-i salva tatăl, fiind în permanenţă lângă familia sa, însă au existat nelămuri privind informaţiile transmise din cauza lipsei translatorilor, care „nu au transmis ce trebuia”.

"S-au vehiculat anumite sume cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu", susţinea Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă a reproşat şi lipsa vitezei de reacţie a Ministerul Afacerilor Externe. "Până când nu am făcut scandal în presă, consulul nu s-a mişcat din fotoliu, MAE s-a mişcat foarte greu prin consulat".

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, marţi seară, în România, cu o cursă de linie, care a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă". De acolo, sicriul a fost transportat cu o maşină la Sibiu, unde a ajuns în jurul orei 04.40. Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani.

Autointitulatul rege al romilor a înc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 35 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°