Nu mai este o surpriză pentru nimeni că învăţământul din ţară este dezastruos. Din cele patru clasamente internaţionale importante care privesc instituţiile de învăţământ superior, Universităţile din România se regăsesc doar în două, şi nu pe locuri onorabile. Ţări precum Omanul, cu o populatie de aproximativ 3 milioane de locuitori, Libanul cu 4,3 milioane de locuitori sau Croaţia cu 4,5 milioane, au universităţi în primele 500 din lume în timp ce nicio Universitatea din România nu se regăseşte mai sus de locul 601.

Una dintre mitologiile cele mai periculoase inventate de comunişti şi împământenite de „democraţii” de după 1989 a dat ani la rândul „roade” în mentalul colectiv. Aproape întotdeauna românii s-au crezut mai deştepţi decât ceilalţi, şi-au crezut sistemul de educaţie mai performant şi s-au îmbătat cu apă rece la auzul cazurilor izolate în care produsele şcolilor româneşti mai câştigau pe ici pe colo câte un premiu internaţional, de cele mai multe ori nesemnificativ în ierarhia competiţiilor internaţionale.

Străinii au fost mereu priviţi ca „incapabili” pentru că în şcolile lor se specializează încă din primii ani şi ajung să nu cunoască lucrurile „esenţiale” din alte domenii.

Exact ca revoluţia care s-a produs odată cu diviziunea muncii, cea a împărţirii ştiinţelor pe subdomenii din ce în ce mai complexe nu a fost niciodată înţeleasă aşa cum trebuie de români. Iar atunci când au văzut că nu există în clasamentele merituoşilor, în loc să se ambiţioneze să îşi depăşească condiţia, au devenit „patrioţi de paradă” vorbind despre „interesele oculte” şi „conspiraţiile” străinilor împotriva „ţărişoarei”. Rezultatele sunt însă vizibile.

La o scurtă analiză pe cele mai importante clasamente internaţionale se poate lesne vedea că instituţiile de învăţământ superior din România nu există în lume iar în Europa ocupă locuri codaşe. Din cele mai impo