13 proiecte de amenajare a unor parcuri fotovoltaice sunt în diverse stadii de realizare în judeţul Sălaj, în timp ce dezvoltatorii din Timiş şi Giurgiu se confruntă cu spectrul falimentului.
Primul parc fotovoltaic din Sălaj se va deschide chiar zilele acestea, la Vârşolţ, unde cu aproximativ 6,5 milioane de euro şi cu 20.000 de panouri solare se va obţine – spune administratorul societăţii – o putere instalată de 4,9 MW. Investiţia aparţine unei firme din Bihor şi a fost realizată cu sprijinul unor parteneri străini.
Potrivit administratorului firmei bihorene, Cristian Pop, parcul se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare. Transformarea energiei solare captată de panouri în energie electrică va fi realizată de două centrale – Recea 1 şi Recea 2. „Punerea în funcţiune va avea loc peste aproximativ o săptămână, maximum două“, ne-a declarat Pop, precizând că energia produsă la Vîrşolţ va fi livrată în Sistemul Energetic Naţional.
Două centrale vor prelua energia acumulată de panouri şi o vor transmite în sistemul energetic naţional FOTO Green Comcris Invest SRL
Energie electrică mai ieftină – peste şase ani
Chiar dacă este una dintre cele mai ieftine surse de energie, curentul electric obţinut cu panourile solare solară de la Vîrşolţ nu va fi, cel puţin pentru o vreme, mai ieftin decât el obţinut din resurse convenţionale. „După amortizarea investiţiei – care, după părerea mea, se va întâmpla cam peste şase ani – va fi cea mai ieftină energie din Europa. Până atunci, nu“, declară administratorul.
Sălajul, punct fierbinte pe harta potenţialului
Un studiu al potenţialului energetic al României plasează Sălajul în a doua zonă de interes din punctul de vedere al energiei solare. Arealele cuprinse în Câmpia şi Dealurile de Vest şi Vestul Podişu