Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grav accident rutier in Galati, soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi

Publicat in Vremea Noua, miercuri 21 august 2013 ·

Cele patru persoane aflate în autoturismul zdrobit de cabina TIR-ului se întorceau de la o înmormântare. Două dintre ele sunt acum în stare extrem de gravă. Şoferul, un bărbat de circa 60 de ani şi o femeie de aceeaşi vârstă, aflată pe bancheta din spate, au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă cu multiple leziuni. „Pacientul are hemoragie de trunchi cerebral şi este în comă. Va fi introdus imediat în sala de operaţie, dar starea sa este extrem de gravă. Femeia, aflată şi ea în stare critică, este în curs de investigaţii. Cea de-a treia victimă, o femeie de circa 80 de ani, a suferit un stop cardio-respirator care nu a mai putut fi resusciat de echipajul SMURD”, a punctar dr. Lidia Şandru, din cadul UPU – SMURD Galaţi. Cea de-a patra persoană aflată în autoturism, o tânără de 19 ani, a scăpat fără nicio zgârietură din impactul pe care şoferul TIR-ului susţine că a încercat să îl evite. „Înaintea lor a mai trecut o maşină, care mi-a tăiat calea, dar pe care am reuşit să o evit. Am tras de volan cât am putut, dar am agăţat Renaultul cu partea dreaptă”, a afirmat şoferul TIR-ului, Radu Marian, imediat după accident. Poliţiştii de la Drumuri Naţionale au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Evenimentul s-a petrecut în urmă cu puţin timp, la intersecţia DN 25 cu drumul care duce spre Brăila. Din primele informaţii, şoferul unui Renault Megane care se deplasa dinspre Şendreni spre Galaţi nu a acordat prioritate unui TIR care mergea dinspre Galaţi spre Brăila. Impactul a fost puternic şi s-a soldat cu decesul unei femei de 80 de ani, pasageră în autoturism şi cu rănirea altor două persoane din maşină. Pentru salvarea acestora au ajuns la faţa locului ambulanţe SMURD şi un echipaj de la descarcerare. Traficul este blocat la acest moment, cozile formate de maşini pe ambele sensur

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°