Scris de Gavril Nutiu - Cristian Achim speră că echipa de baschet va face faţă cu succes pe toate fronturile.
Formaţia de baschet masculin CSM Oradea se antrenează în efectiv complet, o dată cu revenirea de la lotul naţional a celor trei internaţionali – Nicoară, Ţîbîrnă şi D. Popescu. Antrenorul Cristian Achim este pe deplin mulţumit de pregătirea efectuată în cantonamentul de la Debreţin. „Nu am nici măcar unu la sută motive de îngrijorare privind pregătirea fizică a jucătorilor. Ne-am pregătit în condiţii excelente la Debreţin, iar acum principala noastră grijă este pregătirea tehnico-tactică, omogenizarea, pentru a deveni o echipă atât pe teren cât şi în afara lui”, a afirmat Cristian Achim, în cadrul unei conferinţe de presă în care a fost prezentat ultimul jucător transferat în această vară, Daniel Popescu.
Cei trei internaţionali, care n-au participat la cantonamentul de la Debreţin, urmează un program uşor modificat. „Ei nu au făcut încărcarea fizică, vor trebui să se pregătească dar să şi dispute meciurile de pregătire. Trebuie să avem mare grijă, pentru a evita accidentări nedorite”, a explicat antrenorul CSM Oradea. Cristian Achim se declară mulţumit de lotul echipei şi speră că acesta va face faţă încercărilor din noul sezon, în care va lupta pe trei fronturi – Liga Naţională, Cupa României şi FIBA EuroChallenge.Multă seriozitate şi muncă
Tehnicianul orădean este însă conştient de dificultatea deosebită a sezonului care urmează. „Va fi un campionat intern foarte puternic şi mai echilibrat decât cel precedent. Toate echipele s-au întărit şi cred că vor fi cam 13 formaţii care se vor bate pentru play-off. În plus, noi vom juca în premieră în FIBA EuroChallenge şi se ştie faptul că orice echipă care evoluează în cupele europene poate avea probleme. Pot apărea rezultate mai slabe în campionat sau, Doamne fereşte, chiar accidentări ale unor jucă