Poţi cunoaşte sufletul unui actor prin prisma rolurilor interpretate. Pentru cineva care a ascultat măcar o dată teatru radiofonic, vocea de aur a Mirelei Gorea înseamnă mult. Fiecare apariţie a acesteia era oxigen pentru piesa din a cărei distribuţie făcea parte. Toţi cei care i-au fost parteneri recunosc acest lucru. De altfel, maestrul Dan Puican spunea că Mirela Gorea este una dintre cele mai bune voci, iar pentru teatrul radiofonic o mină de aur. O actriţă de o sensibilitate aparte, cu o căldură incredibilă, un tremur lăuntric special, cu alte cuvinte, greu de trecut cu vedere sau urechea… Astăzi este ziua de naştere a actriţei Mirela Gorea, iar Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
Fragilitate, vulnerabilitate, frumuseţe, duioşie
Ce extraordinară este această artă a teatrului care ni se întipăreşte în suflet şi în minte. Mirela Gorea face parte din stirpea actriţelor rare, cu o forţă de transfigurare fabuloasă. Încă din timpul repetiţiilor, o dată cu intrarea în rol, se conectează la o altă viaţă, la un alt destin. A învăţat să privească şi să vadă, să asculte şi să tacă, să întrebe şi să adune bucuriile sau tristeţile legate de arta teatrului. Aceste taine, păstrate în adâncuri, nu se cer povestite, ci păstrate pentru momente-cheie. Generozitatea-i vine să inunde deci sufletele studenţilor, cărora le împărtăşeşte din experienţa sa bogată.
În 1978 Mirela Gorea absolvea Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorilor Marin Moraru şi Adriana Popovici. Ce-ţi poţi dori mai mult ca student decât un monstru-sacru de la care să furi meserie?! Posesoare a unei inteligenţe artistice excepţionale, Mirela Gorea a fost colegă de generaţie cu Marcel Iureş, Adrian Pintea, Dragoş Pâslaru şi Micaela Caracaş. Erau 10 locuri, dar au intrat 15 candidaţi. De la poziţia 8