Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalistul publicaţiei “Nature”, care a descoperit plagiatul premierului, lansează noi acuzaţii grave guvernului Ponta

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 august 2013 ·

Prestigiosa publicaţie “Nature” scrie despre faptul că cercetătorii din România constată cu regret că reformele pozitive care au fost iniţiate în ultimii ani în domeniul ştiinţific au cunoscut un regres evident. Textul se deschide cu o poză care îi înfăţişează pe “actualul ministru al Educaţiei Mihnea Costoiu şi pe predecesorul acestuia Ecaterina Andronescu” care - potrivit explicaţiei foto - „i-au făcut nefericţi pe oamenii de ştiinţă români”. Articolul este scris de către Alison Abbot cel care a prezentat pentru prima oară opiniei publice mondiale cazul de plagiat al premierului Ponta. Mulţi cercetători de top din România au părăsit ţara în timpul haosului care a urmat căderii regimului Ceauşescu din 1989. Dar în 2011, guvernul a trecut o lege menită să stabilească nişte criterii clare şi standarde ridicate în educaţie şi ştiinţă. Fostul ministru Daniel Funeriu a iniţiat o lege a educaţiei menită să spargă reţelele de putere din universităţi şi prin care să se asigure că fondurile şi poziţiile academice vor fi îndreptate către oamenii care le merită cu adevărat. Spre exemplu, a instituit ca aplicaţiile pentru granturi să fie analizate de către experţi străini şi a instituit ca oricvinje va dori un post academic să îndeplinească o serie de criterii academice clare, menţionează autorul. Schimbarea de rău augur După schimbarea puterii, mulţi cercetători au observat că aceste reforme dau înapoi şi au acuzat-o de acest aspect pe minsitrul educaţiei Ecaterina Andronescu. „Andronescu, cea care a preluat funcţia în iulie anul trecut este o figură centrală în mediul academic românesc. A fost cercetător şi ministru al educaţiei în două guverne anterioare şi rector al Universităţii Polithenica Bucureşti. A demisionat după ce o lege a interzis ca rectorii să mai ocupe şi funcţii politice. Andronescu şi-a pierdut postul în decembrie dar în mandatul său a schimbat regulile imp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°